O FRUNZA.....

a fost o vreme
când îmi spuneai
ce frumos e să mergi
şi ce frumos e să stai

a fost o vreme când
îmi spuneai poveşti
poveşti cu noi
şi zile-adânci

dar n-ai uitat ce mi-am dorit
atâta timp
să te privesc, şi tu să-mi râzi
cândva, demult...

dar timpul, a plecat
şi a venit? ţi-ai mai dorit?
mi-am mai dorit?

cine sunt eu şi cin’ eşti tu?
de ce sunt eu şi nu eşti tu?
ce fac acum, când eu te las
ce faci acum, când tu mă laşi

a fost o zi, când tu mergeai
ca printre nori,
cu al tău chip. cu al meu chip,
zburam prin cer
şi mă lăsam, purtat de vânt,
şi mă izbeam, şi mă loveam,
cădeam, cădeam

de un copac, şi alt copac,
şi de o creangă, ca de-un arc,
şi tot căzut şi-nsângerat,
lumina verde ţi-am furat

şi m-am trezit, uimit, furat,
de un copac, demult uitat

dar nu mă crezi, mă cerţi mereu
cu al tău vânt, cu al tău gând
cu a ta frunză în mormânt
m-am ridicat şi m-ai privit,
m-ai intrebat de ce refuz
să te ascult, şi mă tot zbat
să nu aud acest cântat